E.S. Reuven Azar

  Ambasadorul Israelului în România

E.S. Reuven Azar și-a început mandatul de Ambasador al Statului Israel în România în luna august 2022. Diplomat de carieră, Reuven Azar a deţinut funcţia de director al grupului de lucru Israel-SUA-China din cadrul Ministerului israelian de Externe, până la preluarea mandatului de Ambasador al Statului Israel în România.
Până în septembrie 2021, Azar a fost consilier adjunct pentru securitate naţională şi politică externă în cadrul Consiliului Naţional de Securitate Naţională, dar, în acelaşi timp, a fost consilier de politică externă al prim-ministrului Israelului.
În perioada 2014-2018, Reuven Azar a fost vice-ambasador la Washington DC, SUA. Anterior acestui mandat, a fost şeful Departamentului de Cercetare pentru Orientul Mijlociu în cadrul Ministerului de Externe israelian, precum şi vice-ambasador la Amman, în Iordania.
De-a lungul activităţii sale, diplomatul s-a ocupat şi de aspecte ale cooperării şi negocierii cu Autoritatea Palestiniană. A fost, de asemenea, şeful misiunii Economice a Ambasadei Israelului la Cairo, în Egipt (1996-2000), precum şi consilier pentru afaceri politice, timp de patru ani, la Washington, SUA (2003-2006).
Reuven Azar s-a născut în Argentina, în 1967, a absolvit Universitatea Ebraică din Ierusalim, absolvind atât programul de licență, cât și masteratul în Relații Internaționale, vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi araba, iar în prezent studiază limba română.